In traducere literala am putea vorbi de “zmeuris”, sau mai exact, de “locurile bogate in fructe, poame salbatice”. Aurel Buiciuc a optat in cele din urma pentru poeticul “Dulce tinut al poamelor”, titlu care sugereaza si nostalgia autorului pentru locurile sale de bastina si presupusa lor putere regeneratoare.
(…)
Romanul intersecteaza cateva planuri de viata si tematice: locuitorii acestor meleaguri, responsabilul cu poamele, mosul amator de ciuperci, soferul si magazionera, taranul si fiica lui, impreuna cu acel nedorit, dar pana la urma bucuros acceptat nepot; echipa de geologi, ajunsi in taiga in cautarea unui minereu pe nume casiterit, atat de greu de gasit si descoperit, in cele din urma, dintr-o intamplare; variatul mediu orasenesc din care provin acesti intelectuali si muncitori sau intelectuali-muncitori, unde isi duc existenta parintii si cunoscutii, prietenii si neprietenii lor, de care se simt legati sau de care nu au cum sa se desprinda; stiutul dintotdeauna la Evtusenko nivel “international”, fixat de randul acesta in nordul si sudul continentelor americane; suplimentat, in fine, si printr-un mai cuprinzator cerc, cu adevarat “cosmic”, printr-o semnificativa rasturnare de timpi introdusa de un epilog si desavarsita de un prolog.
Cart is empty 
